În posturi reprezentative se ajunge pe bază clientelară şi nu întâmplător o pictură caricatură a rectorului Universităţii Clujene, afişată pe pereţii urbei, care se întreabă subtil „Ce mai faceţi domnule Norris?”- reclamă forma fără fond a învăţământului universitar clujean. Este adevărat, rectoratul s-a învăţat să facă pe bandă rulandă „doctori honorius causa”, ca un mod de exprimare universitară şi de imagine locală. Doar atât. Actualmente, tendinţa de certificate, cu noimă şi fără, ca profitorii de livrete de „revoluţionar”, a devenit un reper instituţional şi un model al personajului profesionalizat. Indubitabil, există clici de cadre universitare, închegate în reţele universitare, ierarhic valorificate, inclusiv cu „epoleţi”.
Din Transilvania, istoria clujeană şi fascinaţia rusească
Faptul că şi în Ardeal se poate iubi „ruseşte” ne vorbesc manifestările comisiei bilaterale a istoricilor româno-ruşi, unde s-a dorit o abordare delicată faţă de fosta mamă vitregă a lagărului socialist şi neatingerea unor probleme spinoase rezultate în patrimoniul istoriei comune. În perioada 6 – 11 septembrie 2010 la Cluj-Napoca a avut loc Comisia bilaterală a istoricilor din România şi Rusia. Evenimentul s-a defăşurat cu un titlu care şi în epoca socialismului evlavios şi al prieteniei dintre popoarele din spaţiul sovietic ar fi fost la fel bine consumat: „De la interferenţele culturale româno - ruse la populaţie şi societate în epoca modernă”.
A fost cea de a 15-a ediţie a întâlnirilor bilaterale româno – ruse la nivel de istorici – organizatori Academia Română, Institutul de istorie “Nicolae Iorga”, Centrul de Studii Transilvane - pentru prima dată însă la Cluj – Napoca. La eveniment au participat acad. Ioan Aurel Pop, dr. Ioan Chiper, dr. Mioara Anton, dr. Ileana Cazan, dr. Ovidiu Cristea, dr. Cosmin Popa, prof. dr. Ioan Bolovan, dr. Florin Anghel, drd. Simion Gheorghiu, prof. dr. Constantin Hlihor, dr. Bogdan Ceobanu şi dr. Florian Soporan pentru grupul istoricilor români, dr. Konstantin Nikiforov, prof. dr. Viktor Kirillov, dr. Lidia Semenova, dr. Tatiana Pokivailova, Vladen Vinogradov, dr. Vladislav Grosul, dr. Tatiana Volokitina, dr. Aleksandr Stâkalin, dr. Oleg Tarasov, dr. Oleg Nemenski pentru grupul istoricilor ruşi. Au existat două mari teme ale întîlnirii. Una a constat în- Rusia şi România : dialog în spaţiul cultural istoric al Europei Orientale şi de Sud – Est (secolele XVII – XIX)iar cealaltă s-a axat pe: Populaţie şi societate în Europa Centrală, Orientală şi de Sud – Est (secolele XV – XX). Titlurile întâlnirii au prefaţat: Relaţiile culturale ruso – moldavo – ucrainiene în contextul legăturilor interbisericeşti în secolul XVII, Românii în Evul Mediu; Între Orientul bizantin şi Occidentul latin; România în propaganda sovietică din anii războiului; De la recunoaşterea independenţei la proclamarea regatului; Relaţiile româno – ruse, 1878 – 1881; La margini şi sfârşit de imperiu : Tratatul româno – sovietic şi consecinţele sale pentru Republica Moldova (5 aprilie 1991); Opinia publică din Rusia în ajunul secolului al XX-lea; Emigraţia şi refugiaţii din Rusia în România în anii 20 ai secolului al XX-lea în contextul problemelor naţional – teritoriale din România; Destinele României în dialogul istoric cu Rusia; Arhaism şi modernitate în societatea românească interbelică; Dincolo de Nistru – Politică etnică şi reconstrucţie identitară (1941 – 1944); au fost nişte titluri vagi, lipsite de o dezbatere serioasă şi actuală. Şi trebuie de menţionat că a lipsit din cadrul reuniunii subiectul „Tezaurul românesc” sau Tratatul Molotov-Ribbentrop. Au existat teme istorice în care Rusia şi România au fost în alianţă şi nu au existat nişte puncte de vedere a istoricilor de la Ankara sau dacă s-a vorbit despre spaţiul cultural nu au fost invitaţi şi istoricii Vaticanului. Întrucât realitatea a arătat că au fost întîlniri ale Comisiei bilaterale a istoricilor din România şi Rusia, s-au aflat la cea de a 15-a ediţie, prima la Cluj-Napoca, putem trece peste această lipsă de diversitate de opinie.
Academicianul român Ioan Aurel Pop prefaţând evenimentul afirma că a fost “ cea de a 15-a ediţie a întâlnirilor bilaterale româno – ruse la nivel de istorici, întâlniri care au intrat într-o tradiţie, uneori însă de tristă memorie, deoarece vine de pe vremea regimurilor stalinist – comuniste”.
După căderea Uniunii Sovietice mai ales, istoricii celor două ţări au ajuns la un consens, de a relua dialogul. Lucrările alternează, un an în Rusia, la Moscova, un an în România. O temă se referă la interferenţele culturale între România şi Rusia de-a lungul vremurilor, mai ales în epoca modernă, în vremurile mai apropiate nouă. O a doua temă priveşte populaţia şi societatea în Europa Centrală şi de Sud – Est, din Evul Mediu până în secolul al XX-lea practic(..) În cadrul manifestării s-a iscat o discuţie interesantă legată de alfabetul chirilic, rolul lui în cultura românească. Noi am afirmat că a avut un rol important datorită limbei slavone, care ne-a fost o limbă nu numai de comunicare, ci şi una cultă, a cancelariilor, a bisericii, a diplomaţiei, o vreme. Acest alfabet chirilic a trecut şi asupra limbii române o vreme. Istoricii români au spus că a fost o haină străină pentru corpul limbii noastre romanice. Istoricii ruşi au enunţat şi opinii mai nuanţate, spunând că acest alfabet chirilic sa-r fi potrivit limbii noastre, cum poate fi potrivit şi limbilor turcice, altor limbi mai apropiate sau mai îndepărtate. Cum se potriveşte astăzi pentru „limba moldovenaescă” în Transnsitria. Exact ca la Dughin. De aceea, consider că nu înzădar, în vremea proletcultismului, s-a accentuat frăţia de veacuri dintre popoarele român şi rus, între români şi sovietici. Iar în timpul lui Ceauşescu şi mai târziu, istoricii români nu au mai considerat necesare evaluarea raporturilor. Păi, nu trebuie să joace pe o partitură rusească, dacă se modifică mâine „noua ordine regional㔺i Rusia redevine farul luminos, nu ar trebui să fim mai prudenţi. Şi aşa la Cluj proiectele ceseiste olimpice a ruşilor se simt ca acasă. Că doar Moscova şi-a lansat şi un centru de informare a CSI-ului. Şi noi, cei neavizaţi ne alegem cu prostiile altora, care nu au uitat de un comador revoluţionar „Radu Nicolae” şi alte nume notorii a României „pan-estice”
Sibiul universitar în recuperarea rusească a „Balcanilor şi a Geopoliticii imperiale”
Un articol apărut pe paginile revistei „Geopolitika” din Rusia al sibienilor Pavel Moraru, doctor în ştiinţe istorice, lector al facultăţii de ştiinţe politice, de relaţii internaţionale şi de studiere a problemelor de securitate din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”(Sibiu), colaborator superior de gradul III al Institutului de studiere a totalitarismului(Academia de Ştiinţă a României) şi a lui Vlad Vasiu, lector la facultatea de ştiinţe politice, de relaţii internaţionale şi de studiere a problemelor de securitate din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”(Sibiu),analist al Universităţii din Sibiu, după cum îi prezintă presa rusă şi ucraineană, pun problema categoric: lipsa unei literaturi specializate care ar releva o atenţie mai mare faţă de fostul spaţiu sovietic. Materialul informativ poartă titlul „Balcanii şi Geopolitica imperială”, în care cadrele universitare susţin dezamăgite că, vorbind despre cea mai mare ţară după teritoriu, cu cele mai multe resurse, despre o forţă care are un rol semnificativ pe arena internaţională, se remarcă o lipsă de acces la resursele informaţionale şi de cercetare. „Este regretabil că în literatura românească specializată, exceptând publicaţiile străine traduse în limba română, nu se acordă o atenţie corespunzătoare problemelor din fostul spaţiu sovietic. Motivul acestui lucru constă în deficitul de specialişti în sfera politică şi universitară, principalul motiv constând în lipsa specialiştilor din generaţia nouă, dar şi a relaţiilor nu prea calde dintre România şi Federaţia Rusă. Unul din motivele a unei abordări ştiinţifice incomplete constau în actualele relaţii româno-ruse/sovietice. Scurta retrospectivă a celor 130 de ani arată că relaţiile bilaterale ale Imperiului rus şi cnezatele(voievodatele-n.n.) româneşti, au fost unele foarte încordate. România a mai născut ceva, o mişcare Eurasiatică, iniţiatorul căreia este Călin Mihăescu...scriu profesorii sibieni în adresa ruşilor văicărindu-se cât e de grea munca de cercetare şi lipsită de informaţii pansovietice.. Astăzi mulţi intelectuali în România şi Basarabia se orientează după „dughinismul” contemporan. Faptul că au scris universitarii sibieni celor de publicaţia rusă Geopolitica şi s-au jeluit că nu există specialişti în România pe spaţiul sovietic, dar premise sunt, dă mai multe semne de întrebare.Apariţia mişcării eurasiatice în frunte cu acest Călin Mihăescu reprezintă o dovadă concludentă. Who is Călin Mihăiescu? Ştiam că exista în spaţiul public un Mircea Popa de la www.inforusia.ro şi prin anul 1997 la publicaţia „pasărea Măiastră”, exista Centrul de geopolitică şi antropologie vizuală care iniţiaseră o colaborare pe linia Bukovski cu desidenţa rusă, cu scenaristul de iluzii geopolitice Belkovski şi cu acelaşi „fascinant” geopolitician Alexandr Dughin. Şi profesorii sibieni ne vorbesc despre existenţa a doi experţi dedicaţi spaţiului ex-sovietic-Armand Goşu şi Dan Dungaciu, consilierul preşedinţiei din Republica Moldova. Ciudat, bizar şi nepotrivire, în contextul în care unul din cei doi este parte oficială a unei instituţii politicie statale, poate celei mai importante din Republica Moldova:
Este adevărat că, dintre geopoliticienii ruşi, Alexandr Dughin rămâne astăzi singurul care acordă o atenţie sporită României şi organizării construcţiei regionale în aşa fel încât România să devină parte integrantă a unui mega-proiect rusesc care ar descuraja ascensiunea euroatlantică în bazinul Mării Negre şi a Europei de Est. Am impresia că acest lucru îl ştiu şi profesoraşii de geopolitică de la Sibiu...Că „nici DmitriiТrenin în lucrarea acestuia "The End of Eurasia: Russia on the Border Between Geopolitics and Globalization" (Moscow, Carnegie Moscow Center, 2001), nu include România în concepţia geopolitică a Rusiei din viitor şi nici Ghenadii Ziuganov în lucrările sale "The Geography of Victory. Introduction to Russians Geopolitics" (1999) и "My Russia" – pare de înţeles. Şi nu întâmplător unii de la Chişinău vorbesc despre „identitatea a moldovenilor şi românilor” pe paginile celor de la Geopolitica.ru, inclusiv despre fenomenul Corneliu Zelea Codreanu. Şi atunci să nu îl crezi pe unul dintre liderii legionari din România, cum este Şerban Suru, că „băieţii noştri deţin influenţa în SRI”...Să nu crezi cum directorul Red Aplle Horia Mihălcescu se laudă cu relaţiile prin „bileţele” din ofiiciile „crepusculare” şi ni-l aduce în România pe Mihail Gorbaciov, cel care a descuraj prin Bucureşti Unirea, care urma să se producă în 1991 şi pe care Elţân o încuviinţaseră. Dar vorba aceea, deseori auzită, serviciile colaborează, serviciile rezolvă totul. Şi atunci pe mâna cui au încăput serviciile româneşti sau sub ce influenţă sunt şi de cine sunt manevrate? Că tot veni vorba de „realpolitik”! Pentru că „serviciile” dacă vor să-ţi aplice o etichetă, o fac cu bună ştiinţă şi fără probatoriu!
Reamintindu-mi-l pe Mircea Eliade
De multe ori, m-am întrebat, ce l-a făcut pe Mircea Eliade să aibă o atitudine critică la adresa intelectualilor_? Acum îmi dau seama. Sistemul. Citez: „Aţi văzut vreodată un "intelectual" în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaţionale? Nu numai că e uluit şi neiformat, asta înă n'ar fi o ruşine prea mare. Dar e deadreptul înspăimântat, e copleşit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeşte, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – şi tremură pentru viaţa şi libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci îşi dă el seama ce puţin s'a "interesat" de viaţa socială din jurul său. Şi caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunţă la orice demnitate personală, uită cu desăvârşire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea şi un sclav. De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se aşteaptă ceva grav – o revoluţie, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esenţială a ordinei sociale – bietul "intelectual" român îşi pierde minţile. (Fireşte, vorbesc numai de "intelectualul" pur, de cel fără aderenţe cu partidele sau grupările poltice). Încearcă atunci să facã cele mai umilitoare tranzacţii; şi nu de ordin concret, politic, ci tranzacţii fără nici un profit, fără nici o eficacitate(Mircea Eliade, Criterion, Nr.2, Bucureşti).
În loc de concluzii
A fost un Bucovski, un Belkovski, iar acum există un alt fenomen slav care ameninţă zona mentalitară românească. Îl auzeam pe un arădean cum exclama:”Dughin, GRU, ce tare e”!În goană după curentul Dughin şi-au pierdut capul unii care cred că pot fi târgoveţii „euroatlantismului” în ideea de recuperare a Basarabiei şi ancorarea într-un spaţiu eurasiatic. Criză de identitate a României şi lipsa de verticalitate în exprimare se reflectă şi azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu