Cum au vrut americanii să cumpere Siberia de la Elţin

Proiect. O serie de thinktank-uri americane au dezbătut ideea ca Statele Unite să îşi facă parte din destrămarea URSS

Şcoala românească şi "intelectualul hăbăuc"

Şi latinii pot fi slavi, la nevoie, când nu li se solicită un act de identitate şi o aderare fermă la un principiu prestabilit. Fiind într-un spaţiu euroatlantic şi european, mulţi intelectuali români mai tânjesc după Rusia, ca şi după comunişti. Nu reprezintă o excepţie nici şcoala românească aflată într-o profundă criză identitară.

În posturi reprezentative se ajunge pe bază clientelară şi nu întâmplător o pictură caricatură a rectorului Universităţii Clujene, afişată pe pereţii urbei, care se întreabă subtil „Ce mai faceţi domnule Norris?”- reclamă forma fără fond a învăţământului universitar clujean. Este adevărat, rectoratul s-a învăţat să facă pe bandă rulandă „doctori honorius causa”, ca un mod de exprimare universitară şi de imagine locală. Doar atât. Actualmente, tendinţa de certificate, cu noimă şi fără, ca profitorii de livrete de „revoluţionar”, a devenit un reper instituţional şi un model al personajului profesionalizat. Indubitabil, există clici de cadre universitare, închegate în reţele universitare, ierarhic valorificate, inclusiv cu „epoleţi”.

Din Transilvania, istoria clujeană şi fascinaţia rusească

Faptul că şi în Ardeal se poate iubi „ruseşte” ne vorbesc manifestările comisiei bilaterale a istoricilor româno-ruşi, unde s-a dorit o abordare delicată faţă de fosta mamă vitregă a lagărului socialist şi neatingerea unor probleme spinoase rezultate în patrimoniul istoriei comune. În perioada 6 – 11 septembrie 2010 la Cluj-Napoca a avut loc Comisia bilaterală a istoricilor din România şi Rusia. Evenimentul s-a defăşurat cu un titlu care şi în epoca socialismului evlavios şi al prieteniei dintre popoarele din spaţiul sovietic ar fi fost la fel bine consumat: „De la interferenţele culturale româno - ruse la populaţie şi societate în epoca modernă”.
A fost cea de a 15-a ediţie a întâlnirilor bilaterale româno – ruse la nivel de istorici – organizatori Academia Română, Institutul de istorie “Nicolae Iorga”, Centrul de Studii Transilvane - pentru prima dată însă la Cluj – Napoca. La eveniment au participat acad. Ioan Aurel Pop, dr. Ioan Chiper, dr. Mioara Anton, dr. Ileana Cazan, dr. Ovidiu Cristea, dr. Cosmin Popa, prof. dr. Ioan Bolovan, dr. Florin Anghel, drd. Simion Gheorghiu, prof. dr. Constantin Hlihor, dr. Bogdan Ceobanu şi dr. Florian Soporan pentru grupul istoricilor români, dr. Konstantin Nikiforov, prof. dr. Viktor Kirillov, dr. Lidia Semenova, dr. Tatiana Pokivailova, Vladen Vinogradov, dr. Vladislav Grosul, dr. Tatiana Volokitina, dr. Aleksandr Stâkalin, dr. Oleg Tarasov, dr. Oleg Nemenski pentru grupul istoricilor ruşi. Au existat două mari teme ale întîlnirii. Una a constat în- Rusia şi România : dialog în spaţiul cultural istoric al Europei Orientale şi de Sud – Est (secolele XVII – XIX)iar cealaltă s-a axat pe: Populaţie şi societate în Europa Centrală, Orientală şi de Sud – Est (secolele XV – XX). Titlurile întâlnirii au prefaţat: Relaţiile culturale ruso – moldavo – ucrainiene în contextul legăturilor interbisericeşti în secolul XVII, Românii în Evul Mediu; Între Orientul bizantin şi Occidentul latin; România în propaganda sovietică din anii războiului; De la recunoaşterea independenţei la proclamarea regatului; Relaţiile româno – ruse, 1878 – 1881; La margini şi sfârşit de imperiu : Tratatul româno – sovietic şi consecinţele sale pentru Republica Moldova (5 aprilie 1991); Opinia publică din Rusia în ajunul secolului al XX-lea; Emigraţia şi refugiaţii din Rusia în România în anii 20 ai secolului al XX-lea în contextul problemelor naţional – teritoriale din România; Destinele României în dialogul istoric cu Rusia; Arhaism şi modernitate în societatea românească interbelică; Dincolo de Nistru – Politică etnică şi reconstrucţie identitară (1941 – 1944); au fost nişte titluri vagi, lipsite de o dezbatere serioasă şi actuală. Şi trebuie de menţionat că a lipsit din cadrul reuniunii subiectul „Tezaurul românesc” sau Tratatul Molotov-Ribbentrop. Au existat teme istorice în care Rusia şi România au fost în alianţă şi nu au existat nişte puncte de vedere a istoricilor de la Ankara sau dacă s-a vorbit despre spaţiul cultural nu au fost invitaţi şi istoricii Vaticanului. Întrucât realitatea a arătat că au fost întîlniri ale Comisiei bilaterale a istoricilor din România şi Rusia, s-au aflat la cea de a 15-a ediţie, prima la Cluj-Napoca, putem trece peste această lipsă de diversitate de opinie.
Academicianul român Ioan Aurel Pop prefaţând evenimentul afirma că a fost “ cea de a 15-a ediţie a întâlnirilor bilaterale româno – ruse la nivel de istorici, întâlniri care au intrat într-o tradiţie, uneori însă de tristă memorie, deoarece vine de pe vremea regimurilor stalinist – comuniste”.
După căderea Uniunii Sovietice mai ales, istoricii celor două ţări au ajuns la un consens, de a relua dialogul. Lucrările alternează, un an în Rusia, la Moscova, un an în România. O temă se referă la interferenţele culturale între România şi Rusia de-a lungul vremurilor, mai ales în epoca modernă, în vremurile mai apropiate nouă. O a doua temă priveşte populaţia şi societatea în Europa Centrală şi de Sud – Est, din Evul Mediu până în secolul al XX-lea practic(..) În cadrul manifestării s-a iscat o discuţie interesantă legată de alfabetul chirilic, rolul lui în cultura românească. Noi am afirmat că a avut un rol important datorită limbei slavone, care ne-a fost o limbă nu numai de comunicare, ci şi una cultă, a cancelariilor, a bisericii, a diplomaţiei, o vreme. Acest alfabet chirilic a trecut şi asupra limbii române o vreme. Istoricii români au spus că a fost o haină străină pentru corpul limbii noastre romanice. Istoricii ruşi au enunţat şi opinii mai nuanţate, spunând că acest alfabet chirilic sa-r fi potrivit limbii noastre, cum poate fi potrivit şi limbilor turcice, altor limbi mai apropiate sau mai îndepărtate. Cum se potriveşte astăzi pentru „limba moldovenaescă” în Transnsitria. Exact ca la Dughin. De aceea, consider că nu înzădar, în vremea proletcultismului, s-a accentuat frăţia de veacuri dintre popoarele român şi rus, între români şi sovietici. Iar în timpul lui Ceauşescu şi mai târziu, istoricii români nu au mai considerat necesare evaluarea raporturilor. Păi, nu trebuie să joace pe o partitură rusească, dacă se modifică mâine „noua ordine regional㔺i Rusia redevine farul luminos, nu ar trebui să fim mai prudenţi. Şi aşa la Cluj proiectele ceseiste olimpice a ruşilor se simt ca acasă. Că doar Moscova şi-a lansat şi un centru de informare a CSI-ului. Şi noi, cei neavizaţi ne alegem cu prostiile altora, care nu au uitat de un comador revoluţionar „Radu Nicolae” şi alte nume notorii a României „pan-estice”

Sibiul universitar în recuperarea rusească a „Balcanilor şi a Geopoliticii imperiale”
Un articol apărut pe paginile revistei „Geopolitika” din Rusia al sibienilor Pavel Moraru, doctor în ştiinţe istorice, lector al facultăţii de ştiinţe politice, de relaţii internaţionale şi de studiere a problemelor de securitate din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”(Sibiu), colaborator superior de gradul III al Institutului de studiere a totalitarismului(Academia de Ştiinţă a României) şi a lui Vlad Vasiu, lector la facultatea de ştiinţe politice, de relaţii internaţionale şi de studiere a problemelor de securitate din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”(Sibiu),analist al Universităţii din Sibiu, după cum îi prezintă presa rusă şi ucraineană, pun problema categoric: lipsa unei literaturi specializate care ar releva o atenţie mai mare faţă de fostul spaţiu sovietic. Materialul informativ poartă titlul „Balcanii şi Geopolitica imperială”, în care cadrele universitare susţin dezamăgite că, vorbind despre cea mai mare ţară după teritoriu, cu cele mai multe resurse, despre o forţă care are un rol semnificativ pe arena internaţională, se remarcă o lipsă de acces la resursele informaţionale şi de cercetare. „Este regretabil că în literatura românească specializată, exceptând publicaţiile străine traduse în limba română, nu se acordă o atenţie corespunzătoare problemelor din fostul spaţiu sovietic. Motivul acestui lucru constă în deficitul de specialişti în sfera politică şi universitară, principalul motiv constând în lipsa specialiştilor din generaţia nouă, dar şi a relaţiilor nu prea calde dintre România şi Federaţia Rusă. Unul din motivele a unei abordări ştiinţifice incomplete constau în actualele relaţii româno-ruse/sovietice. Scurta retrospectivă a celor 130 de ani arată că relaţiile bilaterale ale Imperiului rus şi cnezatele(voievodatele-n.n.) româneşti, au fost unele foarte încordate. România a mai născut ceva, o mişcare Eurasiatică, iniţiatorul căreia este Călin Mihăescu...scriu profesorii sibieni în adresa ruşilor văicărindu-se cât e de grea munca de cercetare şi lipsită de informaţii pansovietice.. Astăzi mulţi intelectuali în România şi Basarabia se orientează după „dughinismul” contemporan. Faptul că au scris universitarii sibieni celor de publicaţia rusă Geopolitica şi s-au jeluit că nu există specialişti în România pe spaţiul sovietic, dar premise sunt, dă mai multe semne de întrebare.Apariţia mişcării eurasiatice în frunte cu acest Călin Mihăescu reprezintă o dovadă concludentă. Who is Călin Mihăiescu? Ştiam că exista în spaţiul public un Mircea Popa de la www.inforusia.ro şi prin anul 1997 la publicaţia „pasărea Măiastră”, exista Centrul de geopolitică şi antropologie vizuală care iniţiaseră o colaborare pe linia Bukovski cu desidenţa rusă, cu scenaristul de iluzii geopolitice Belkovski şi cu acelaşi „fascinant” geopolitician Alexandr Dughin. Şi profesorii sibieni ne vorbesc despre existenţa a doi experţi dedicaţi spaţiului ex-sovietic-Armand Goşu şi Dan Dungaciu, consilierul preşedinţiei din Republica Moldova. Ciudat, bizar şi nepotrivire, în contextul în care unul din cei doi este parte oficială a unei instituţii politicie statale, poate celei mai importante din Republica Moldova:
Este adevărat că, dintre geopoliticienii ruşi, Alexandr Dughin rămâne astăzi singurul care acordă o atenţie sporită României şi organizării construcţiei regionale în aşa fel încât România să devină parte integrantă a unui mega-proiect rusesc care ar descuraja ascensiunea euroatlantică în bazinul Mării Negre şi a Europei de Est. Am impresia că acest lucru îl ştiu şi profesoraşii de geopolitică de la Sibiu...Că „nici DmitriiТrenin în lucrarea acestuia "The End of Eurasia: Russia on the Border Between Geopolitics and Globalization" (Moscow, Carnegie Moscow Center, 2001), nu include România în concepţia geopolitică a Rusiei din viitor şi nici Ghenadii Ziuganov în lucrările sale "The Geography of Victory. Introduction to Russians Geopolitics" (1999) и "My Russia" – pare de înţeles. Şi nu întâmplător unii de la Chişinău vorbesc despre „identitatea a moldovenilor şi românilor” pe paginile celor de la Geopolitica.ru, inclusiv despre fenomenul Corneliu Zelea Codreanu. Şi atunci să nu îl crezi pe unul dintre liderii legionari din România, cum este Şerban Suru, că „băieţii noştri deţin influenţa în SRI”...Să nu crezi cum directorul Red Aplle Horia Mihălcescu se laudă cu relaţiile prin „bileţele” din ofiiciile „crepusculare” şi ni-l aduce în România pe Mihail Gorbaciov, cel care a descuraj prin Bucureşti Unirea, care urma să se producă în 1991 şi pe care Elţân o încuviinţaseră. Dar vorba aceea, deseori auzită, serviciile colaborează, serviciile rezolvă totul. Şi atunci pe mâna cui au încăput serviciile româneşti sau sub ce influenţă sunt şi de cine sunt manevrate? Că tot veni vorba de „realpolitik”! Pentru că „serviciile” dacă vor să-ţi aplice o etichetă, o fac cu bună ştiinţă şi fără probatoriu!

Reamintindu-mi-l pe Mircea Eliade
De multe ori, m-am întrebat, ce l-a făcut pe Mircea Eliade să aibă o atitudine critică la adresa intelectualilor_? Acum îmi dau seama. Sistemul. Citez: „Aţi văzut vreodată un "intelectual" în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaţionale? Nu numai că e uluit şi neiformat, asta înă n'ar fi o ruşine prea mare. Dar e deadreptul înspăimântat, e copleşit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeşte, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – şi tremură pentru viaţa şi libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci îşi dă el seama ce puţin s'a "interesat" de viaţa socială din jurul său. Şi caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunţă la orice demnitate personală, uită cu desăvârşire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea şi un sclav. De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se aşteaptă ceva grav – o revoluţie, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esenţială a ordinei sociale – bietul "intelectual" român îşi pierde minţile. (Fireşte, vorbesc numai de "intelectualul" pur, de cel fără aderenţe cu partidele sau grupările poltice). Încearcă atunci să facã cele mai umilitoare tranzacţii; şi nu de ordin concret, politic, ci tranzacţii fără nici un profit, fără nici o eficacitate(Mircea Eliade, Criterion, Nr.2, Bucureşti).


În loc de concluzii

A fost un Bucovski, un Belkovski, iar acum există un alt fenomen slav care ameninţă zona mentalitară românească. Îl auzeam pe un arădean cum exclama:”Dughin, GRU, ce tare e”!În goană după curentul Dughin şi-au pierdut capul unii care cred că pot fi târgoveţii „euroatlantismului” în ideea de recuperare a Basarabiei şi ancorarea într-un spaţiu eurasiatic. Criză de identitate a României şi lipsa de verticalitate în exprimare se reflectă şi azi.

Bogdan Juncu Lungulescu: În Balcani te simţi ca acasă(...)Ardealul este o regiune bine ancorată în fluxul ideilor europene (...) Doresc ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic

Interviu cu fostul expert ONU, Bogdan Juncu-Lungulescu

Despre sociologul clujean Bogdan Juncu-Lungulescu am putea scrie un roman având în vedere câte state, continente a cunoscut în activitatea sa profesională. Născut în 1971 pe Valea Bistriţei, a parcurs şcoala primară şi liceul la Buzău şi Bucureşti. După Revoluţie a absolvit Facultatea de Sociologie la Bucureşti şi a urmat cursuri la SNSPA, urmate de studii post-universitare la Amsterdam şi Geneva.

O.S.: - În calitate de expert al Naţiunilor Unite care regiuni de pe glob, în care ţi-ai desfăşurat activitatea de sociolog şi expert, ţi s-au relevat mai inedite din perspectiva contactului inter-civilizaţional şi a muncii de expert în cadrul programelor Naţiunilor Unite?

B.J.L.: - Experienţa cea mai dificilă şi neobişnuită s-a dovedit a fi în Asia. Datorită sechelelor post-coloniale la nivel local, noi ca europeni suntem încă percepuți ca fiind foarte diferiți. A te face acceptat este mult mai greu decât în Africa de exemplu. Am avut norocul de a explora mai multe zone post-conflict prin intermediul proiectelor ştiinţifice pe care le-am coordonat dar în Asia de Sud-Est m-am simțit cel mai ”străin” în sens antropologic.

O.S.: - În ce fel ţi-ai desfăşurat activitatea?

B.J.L.: - Coordonând proiecte de cercetare ştiinţifică în zone afectate de conflicte violente / război. În funcţie de nevoile locale se dezvoltă un proiect. În comparaţie cu abordarea clasică a cercetării ştiinţifice contemporane, care adesea presupune construirea ”de sus în jos” a unui proiect de cercetare, de la ipoteza cercetătorului către testarea în realitate, proiectele noastre, ca și în sociologia românească interbelică, porneau ”de jos în sus”, de la nevoile comunităților spre construirea politicilor publice și decizia macro-politică.

O.S.: - În Asia care ţări au fost explorate, conform proiectelor de cercetare la care ai participat.

B.J.L.: Indonezia şi Timorul de Est.

O.S.: - În Europa?

B.J.L.: Balcanii.

O.S.:- Cum ţi s-au părut oamenii din Balcani?

B.J.L.: Ca nişte veri de-ai noştri, un pic înstrăinaţi şi parcă supăraţi pe Europa, dar îndrăgostiţi de libertate şi de viaţă.

O.S.:- Putem să ne imaginăm, aşa după cum ni se redă în literatura de specialitate, că Balcanii ar ilustra un „ceaun al civilizaţiilor” în care tendinţele şi incompatibilităţile culturale răzbat negativ şi ilustrează această zonă geografică?

B.J.L.: Aceasta este o creaţie occidentală, de fapt a istoriografiei anglo-saxone. Balcanii sunt un loc bun, foarte dens din punct de vedere cultural dar să nu uităm că într-un ceaun bun se face şi o mămăligă bună.

O.S.:- Ai fost implicat în managementul direct al conflictelor?

B.J.L.:- Nu. Întotdeauna ne implicam după ce conflictele propriu-zise erau oprite printr-un acord formal de pace. Aceasta era o pre-condiţie pentru dezvoltarea proiectelor. Noi proiectam, în parteneriat cu actorii locali, activități de „peacebuilding”; „peace-keeping” este altceva. Noi eram implicaţi în reconstrucţia țesutului social necesar restabilirii păcii societale și politicilor publice. Practic ne ocupam de ajutorarea acelora care au trecut printr-un divorţ dureros.

O.S.:- Cum ai simţit starea populaţiei balcanice în perioada în care erai acolo? Era decepţionată, disperată, cu sau fără o speranţă?

B.J.L. - Foarte dură, foarte bine organizată dar în acelaşi timp foarte confuză. Mass-media este răspunzătoare de crearea multor imagini care nu ajută la depăşirea animozităţilor şi tensiunilor rămase din imaginarul conflictului. Totodată, nu aveai cum să nu remarci nişte tradiţii vechi, bine structurate, autentice şi bogate.

O.S.:- Care etnii din Balcani ţi s-au relevat mai apropiate nouă?

B.J.L. - Toate. Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu identificat ca ”duşman”. Aici lumea mi s-a părut aceeaşi cu noi, în comparaţie cu Africa şi Asia, unde trebuiai să negociezi foarte mult intrarea în spaţiile lor culturale. În Balcani te simţi ca acasă. Dacă le cunoşti limbile este destul de uşor să accezi în spaţiile lor culturale. Odată bariera lingvistică depăşită te simţi altfel şi eşti tratat ca fiind de acelaşi neam.

O.S.:- Cum priveşti Balcanii care sunt şi azi în prime time datorită apariţiei unui nou stat pe harta geografică-Kosovo...Putem vorbi despre nişte falii civilizaţionale şi în Balcani?

B.J.L. - Este o istorie într-o continuă desfăşurare, cu nişte civilizaţii foarte vechi care vor să fie recunoscute şi nişte civilizaţii mai noi care vor şi ele să aibă o casă, iar deasupra amândurora a apărut un bombardament informațional modern care sporește confuzia comunicațională. Cu cât zgârii mai mult sub suprafața diverselor mituri referitoare la Balcani cu atât mai mult îţi dai seama cât de profundă este nevoia de dialog între aceste straturi de civilizaţie. Cu cea externă se discută „business”, în timp ce culturile mai vechi sunt dornice de recunoaştere.

O.S.: Ca expert internaţional, care ai colindat diverse regiuni geografice, ai contribuit la procesul de studiu al păcii şi reconstrucţiilor de ţări, ce crezi îi lipseşte ţării noastre ca să depăşească momentul critic în care ne aflăm azi? Pentru că astăzi ne aflăm într-o stare de continuu asediu, de un război a românilor contra românilor şi această stare de adversitate se perpetuează într-o perioadă desemnată ca fiind a „crizei economice mondiale”, încât nu mai tindem să ne punem energiile creatoare în identificarea soluţiilor de redresare economică, socială şi morală a societăţii...totuşi ce ne lipseşte nouă?

B.J.L.: Simplitatea. Simplitatea în management. Cu cât există mai puţine vorbe în derularea unor soluţii, cu atât este mai bine. La noi angajezi incompetenţi şi stai şi te uiţi peste umărul lor. Pentru a avea soluţii trebuie definită clar acţiunea. Desemnarea viziunii profesionale şi a statutului profesional este confuză. Unii sunt numiţi la nivel metropolitan, la nivel guvernamental şi nu se ştie de ce au fost desemnaţi în acele funcţii, care este rostul lor în plan profesional. Destul de rar ţi se răspunde concret care şi de ce este menirea funcţiei în care exişti. Nu ţi se răspunde clar, în cazul în care o persoană este chestionată, spre exemplu, „păzesc acest birou pentru că …”. Iar la nivelurile mai înalte confuzia este şi mai mare. Sper ca în următorii ani să se impună o altă mentalitate care să schimbe lucrurile în mai bine. Din fericire, această mentalitate este deja influentata de Uniunea Europeană. Ardealul este o regiune deja bine ancorată în fluxul de idei europene, ca regiune de întrepătrundere a confluenţelor civilizaţionale. Aici regăsim atat „robusteţea” anglo-saxonă cat si „balcanismul sudic”.

O.S. Cum ţi se pare calitatea învăţământului universitar de astăzi?

B.J.L.: În declin. Mulţi nu ştiu exact ce obiect de studiu predau şi pentru ce se predă materia, ce însuşesc şi cum se vor manifesta generaţiile care trec prin cursurile lor „universitare”. Adesea predomină cantitativismul şi nu calitatea. Cantitativismul şi superficialitatea domină societatea de azi. Evident, există şi oameni dedicaţi din mediul universitar. Aceştia se regăsesc în special în mediul universitar orientat spre profesionalizarea tehnică a tinerilor. În şcolile şi universităţile tehnice am văzut mai multă concreteţe, perseverenţă şi claritate.

O.S. Există o speranţă pentru noi, românii, în situaţia în care ne aflăm?

B.J.L. Evident, există. Mai întâi de toate trebuie să avem răbdare. Trebuie să se investească în viitor, în tineri. Dacă ar fi după mine, aş da televizorul la minim şi aş investi mai întâi în mediul rural. La oraş mi-aş dori să văd o concreteţe mai mare in montarea si executia proiectelor.

O.S.: România şi-a propus să-i faciliteze Republicii Moldova aderarea la Uniunea Europeană. O serie de instituţii vestice consideră că există o asemenea oportunitate, în virtutea unei stări politice confuze din societatea moldavă, a ostilităţilor filoruse manifestate în Transnsitria...

B.J.L.: In comparaţie cu situatia Turciei, care, fără să se decepţioneze, pledează consecvent pentru aderarea la UE de cateva decenii, fraţii noştri basarabeni au noroc cu fraţii lor de aici. Calea de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă va fi mult mai lungă decat se asteapta acum, nu trebuie să-i decepţioneze pe basarabeni. Nu trebuie să renunţe, cum nu au renunţat nici turcii, chiar dacă drumul spre UE va dura mai mult decât se anunţă. Nu cred că Republica Moldova va fi inclusă în pachetul balcanic şi nu cred că există un asemenea „pachet special”. Cine nu ştie cum se negociază la Bruxelles poate să-şi închipuie multe. E mult mai anevoios procesul de negociere şi interferenţele care există într-un demers ca aderarea la o comunitate de valori asumate. Îmi vine în minte conceptul titulescian de „spiritualizare a frontierelor” care pentru moment cred ca a inceput sa capete consistenta. Există mulţi oameni din Basarabia, care locuiesc şi studiază aici, chiar dacă pentru multora le este destul de greu să se integreze. Drumul spre UE al Republicii Moldova va fi mult mai greu decât îşi imaginează unii. Există nişte proceduri de negocieri complicate. Mi-aş dori ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic, dar m-aş mira dacă acest ideal s-ar realiza într-un timp foarte scurt. Există multe lucruri în Basarabia, care trebuie să fie rezolvate într-un mod delicat. Aici, mă refer, la situaţia de dincolo de Nistru. Schimbarea generaţiilor, revenirea acasă a unora din Occident poate să modifice comportamentul societăţii de acolo în mai bine. Sunt oameni promiţători. Am avut o studentă foarte bună, care îşi dorea să mişte lucrurile în bine dar la nivel foarte ambitios, ideologic. Sincer, am orientat-o mai degraba catre ascutirea competenţelor personale si de relationare sociala la nivel micro decât spre mari vise care pot aduce dezamagiri la fel de grandioase.

O.S.: Vă mulţumesc.

Un Kosovo independent şi profitorii electorali

Curtea Internaţională de Justiţie a decis săptămâna aceasta că, în cazul fostei provincii sârbe, Kosovo, predominant albaneze, care şi-a declarat independenţa în 2008, nu a reprezentat o violare a legilor internaţionale. Prin urmare, Curtea de la Haga a confirmat faptul că statele care au recunoscut independenţa Kosovo nu s-au pronunţat pentru avizarea unui „precedent” în dreptul internaţional şi că nu ar fi încuviinţat violarea legilor internaţionale preexistente. Multă lume a stat cu mâna la gură aşteptând decizia Curţii privind independenţa Kosovo, pentru că anumite centre geopolitice consideră că avizul favorabil ar putea avea repercusiuni asupra mai multor mişcări separatiste din lume.

Astăzi, vrem noi sau nu vrem, trebuie să recunoaştem că există un Kosovo, un nou stat independent în Balcani. Iar noul stat a fost recunoscut până în prezent de 69 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi 22 dintre cei 27 de membri UE, cu excepţia Spaniei, Greciei, Slovaciei, Cipru şi a ţării noastre, România. Ne gândim că suntem deja în anul 2010, iar Kosovo şi-a declarat independenţa la 17 februarie 2008. În decembrie 2009 au fost audiaţi la tribunalul ONU sârbii, kosovarii şi în total 29 de ţări, inclusiv Statele Unite, Rusia şi România.
Prima reacţia a Kosovo după ce CIJ a decis că independenţa nu încalcă dreptul internaţional a fost aceea de a invita Serbia să discute cu un Kosovo "suveran". Kosovo a cerut Serbiei să discute probleme de interes reciproc. Numai că Serbia spune că nu va recunoaşte nici în ruptul capului independenţa Kosovo. Ministrul sârb de externe, Vuk Jeremici deja a reconfirmat că ţara sa îşi propune să se bată pentru fosta sa provincie. Serbia va continua o luptă diplomatică pentru recuperarea Kosovo şi îşi va concentra atenţia la dezbaterea din Adunarea generală a ONU, din toamnă. În context, Biserica Ortodoxa sârbă a cerut să sune clopotele, iar un marş de protest a fost convocat de sârbii din Kosovska Mitroviţa. Şi în 2007 Biserica Ortodxă Sârbă a sunat clopotele poziţionându-se de partea Bisericii Ortodxe Ruse în disputa Mitropoliei Basarabiei care aparţine de Patriarhia Română.

Contextul internaţional
Statele Unite au cerut Europei se alinieze spiritului hotărârii CIJ, care confirmă că independenţa Kosovo nu a violat legea internaţională şi nu e un precedent. De partea cealaltă, poziţia Rusiei privind Kosovo rămâne ne schimbată. Într-un comunicat al Ministerul rus de Externe se subliniază clar că decizia Curţii Internaţionale de Justiţie privind independenţa Kosovo nu modifică poziţia Rusiei privind Kosovo. Chiar dacă reacţiile regiunilor separatiste din spaţiul postsovietic prind glas şi spun că avizul confirmă dreptul la autodeterminare al Abhaziei şi Osetiei, regiunile separatiste ale Gerorgiei. Liderul abhaz Serghei Bagapş invocând recunoaşterea statului kosovar ca un model şi pentru enclavele ruse din spaţiul postsovietic. În horă trebuie spus intrând şi Transnistria. Doar că realităţile şi evaluările internaţionale arată alte contexte şi alte reţete pentru regimurile teleportate de Rusia în Georgia şi Republica Moldova decât pentru Kosovo.
Rusia trebuie să-şi revizuiască marele „plan” pan-ortodox slav în care tindea să includă statele pe itinerariul Europei Centrale şi de Sud spre Balcani( Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria, Grecia, Serbia). Conjunctural, centre decizionale s-au poziţionat în aceeaşi tabără cu slavii

Kosovo, nu constituie un precedent al dreptului internaţional
Eu sunt împotriva modificării graniţelor României, dar sunt pentru independenţa Kosovo. Am spus-o clar şi pentru acest fapt mi-am luat deseori castane din diverse părţi. Opinia mea nu a fost în asentimentul multor politicieni sau centre decizionale. Considerând că liberatatea de exprimare îmi dă dreptul să am şi o opinie diferită, ca cetăţean român majoritar mi-am asumat această poziţie, pe care nu o regret. În schimb, pastorul maghiar, vicepreşedintele Parlamentului European din partea României Laslo Tokes, bazându-se pe avizul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, încearcă să aprindă nişte spirite şi să provoace un conflict interetnic pe teritoriul României.”Dacă Kosovo a reusit, si noi vrem independenta in Transilvania! Laszlo Tokes, a declarat recent, la Băile Tuşnad, în Harghita, că, dacă este nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă pentru obţinerea autonomiei teritoriale a regiunii Covasna-Harghita-Mureş locuită majoritar de etnici maghiari. Pentru că Tokeş crede că din moment ce Kosovo, o regiune care are dimensiuni similare Secuimii, şi-a căpătat autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil de realizat şi în aşa-zisul "Ţinut Secuiesc". Şi pastorul a şi identificat modelul de care trebuie să se ghideze Secuimea, cel de tip catalan.
Indubitabil, Laslo Tokeş nu ştie ce vrea în fapt, el declarându-se convins că va fi autonomie în Ardeal, dar se va obţine greu pentru că reprezentanţii comunităţii maghiare nu mai cred în ea.Şi în acelaşi timp vrea independenţă pentru Ţinutul Secuiesc. Declaraţiile lui Tokeş, mai degrabă survin ca o dorinţă de-a capta electoratul secuiesc, dezamăgit de UDMR, inspirându-le speranţe revizioniste. Şi ca exemplu trebuie spus că Tokes precizează că electoratul maghiar nu trebuie să se piardă şi "nu trebuie să ne permitem să devenim victimele asimilării politice".
Că aprobi sau recunoşti un nou stat, fie că guvernarea din ţara ta îşi are o opinie separată, independentă, nu îţi oferă dreptul de-a folosi în scopuri obscure, electorale sau de incitare la subminarea instituţiilor democratice a statului român.
În ce calitate a incitat Laslo Tokes la ură intertnică şi cultivă separatismul teritorial, îndeamnă la război interetnic? De cetăţean şi europarlamentar român sau de provocator politic? Ca bun cetăţean al statului român care l-a trimis în parlamentul European ca să fie reprezentat, inclusiv în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului European, lui Laslo Tokeş ar trebui să-i fie sugerată lecturarea următoarelor texte fundamentale ale statului român:

Constituţia României. Articolul 6 Dreptul la identitate

(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2) Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinand minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani

Articolul 16 Egalitatea in drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Articolul 30 Libertatea de exprimare
6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Articolul 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE
Uniunea contribuie la păstrarea şi la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea

culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei, precum şi identitatea naţională a statelor membre şi organizarea autorităţilor lor publice la nivel naţional, regional şi local; Uniunea caută să promoveze o dezvoltare echilibrată şi durabilă şi asigură libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor şi capitalurilor, precum şi libertatea de stabilire. Legislaţiile şi practicile naţionale trebuie să fie luate în considerare pe deplin, după cum se precizează în prezenta cartă.
Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor în articolul 14( Interzicerea discriminării) spune că: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Iar în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României(publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991), Cap. 1, art. 1,2,3, se afirmă că: „Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranţei naţionale”.
Prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie. Siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.
De asemenea, europarlamentarul român Laslo Tokeş trebuie să cunoască şi să respecte legislaţia naţională şi cea internaţională care spune că reperezintă „ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:
a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;
c) trădarea prin ajutarea inamicului;
d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;
h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;
i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace”(Legea siguranţei ;
Cetăţeanul român de etnie maghiară Laslo Tokes, în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului European şi de europarlamentar român, prejudiciază politica de coeziune a Uniunii Europene, subminează prevederile la care a aderat România, utilizând un limbaj de violenţă, exprimând ură interetnică şi instigând la subminare a instituţiilor democratice ale statului român.

Concluzii
Chestiunea Kosovo a făcut ca ţara noastră să fie într-o tabără opusă partenerilor din alianţa euroatlantică şi o aliată tacită şi conjuncturală a slavilor. Serbia, susţinuta puternic de aliatul său tradiţional Rusia, a refuzat sa recunoasca independenţa statului, alaturi de Romania, Spania, Slovacia, Cipru si Grecia.
Mai întâi de toate, România este angajată într-o alianţă militară internaţională care îi garantează conform prevederilor statutare inviolabilitatea frontierelor. Riscul de separaţie teritorială este infim, dacă luăm în calcul că ţara noastră este semnatară a tratatelor şi protocoalelor NATO şi UE, care îi asigură şi garantează suveranitatea, independenţa şi unitatea teritorială. Trebuie să spunem că în politica externă ţara noastră nu are obligativitatea să se supună orbeşte şi să încuviinţeze orice decizie europeană sau euroatlantică, doar că în spiritul interesul naţional şi a credibilităţii de membru angajat la prevederile şi acţiunile NATO şi UE ar fi de dorit să îşi asume poziţii ferme şi raţionale.
Urmând exemplul guvernului ungar care în preajma alegerilor locale a adoptat o politică naţionalistă şi protecţionistă, Laslo Tokes, şi-a asumat un rol de detractor şi de sabotor al instituţiilor statului român, utilizând limbaj de violenţă, cultivăd ura interetnică şi atentează la prevederile constituţionale ale României racordate la standardele europene.
Laslo Tokes nu înţelege că autonomia teritorială este opusul segregaţiei, el le solicită pe ambele.
În alt context, Ruşii îşi modifcă strategiile de politică externă în privinţa enclavelor sale din spaţiul postsovietic, semn că i-a luat prin surprindere. Şi aceasta în contextul în care Belgradul îşi va menţine opinia şi nu va recunoaşte independenţa Kosovo.
Nu putem afirma că există o tendinţă de reaşezare mondială, ci mai degrabă de clarificare geopolitică. Aceasta în contextul în care actori internaţionali se ghidează de nişte principii care au guvernat relaţiile internaţionale din perspectiva oportunismului şi efectelor imediate, panicându-se de un imaginar inexistent „precedent”, mai ales statele postsocialiste care au moştenit nişte stereotipuri şi interrelaţionări sovietice.
Este adevărat că astăzi este un moment istoric pentru Europa, pentru că Independenţa Kosovo a fost considerată legală. Kosovo azi i-a vrăjit pe mulţi iar soluţiile sunt aşteptate în dependenţă de hotărârea Curţii de la Haga.

Cenaclul literar ca sentiment identitar

Oglinda literară clujeană relevă nume de scriitori proveniţi din „serele” literare, denumite cenacluri. Multe dintre energiile scriitoriceşti au fost recrutate din spaţiul celulelor literare, pentru că, doar, prin cultură se poate aspira spre libertate.

Mişcarea cenaclistă a produs pe bandă rulandă talente. Istoria recentă consemnează un număr impresionant de grupuri literare clujene: „Echinox”, „Octavian Goga”, „Mihai Eminescu”, ”Vasile Sav”, "Traian Brad", "Satiricon", „Altfel”, "Vox Napocensis", “Cenaclul Azur “, „Teohar Mihadaş” sau “Joia Culturala TEMCO”.
Cenacul reprezintă un reper de regăsire a trăirilor solitare, avide de modele. , Modelul fostului redactor şef de la „Steaua” A. Baconsky ne stă mărturie. El organiza în propria locuinţă seri literare, cu toate că era urmărit de Securitatea comunistă.
Există scriitori de referinţă care încurajează tinerii. Unul din aceştia este Constantin Zărnescu. El reperezintă modelul scriitorului care dă vitalitate cetăţii clujene.

La 22 iulie ONU va decide asupra legitimităţíi proclamării independenţei Kosovo

În data de 22 iulie 2010 Curtea internaţională ONU de la Haga va emite concluziile în privinţa petiţiei înaintate de Serbia cu privire la proclamarea independenţei Kosovo, relatează mass-media rusă.

Procesul care a demarat la 1 decembrie 2009 se desfăşoară într-o formă de elaborare a concluziei finale a judecăţii asupra chestiunii, abordate de Adunarea Generală a ONU ca urmare a iniţiativei lansate de Serbia. Concluzia justiţiei internaţionale nu va avea o forţă juridică, doar că consecinţele politice pot fi substanţiale.
Autorităţiel albaneze ale Kosovo au proclamat independenţa faţă de Serbia în regim unilateral având sprijinul SUA şi a unui şir de state UE la 17 februarie 2008. Statutul de independenţă al Kosovo a fost recunoscut 69 ţări membre ONU din 192.
Belgrdaul ca şi Moscova s-au pronunţat categoric împotriva acestui pas, declarând că actul contravine normelor internaţionale şi într-un mod grosolan încalcă rezoluţia 1244 CS a ONU, care întăresc unitatea teritorială a Serbiei. Potrivit opiniei Moscovei, o încălcare a drepturilor omului în Kosovo în anii 1990 nu poate motiva proclamarea independenţei în anul 2008.

Parlamentul European: Toate statele UE trebuie să recunoască independenţa Kosovo

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie cu majoritate de voturi prin care solicită tuturor ţărilor UE să recunoască independenţa Kosovo, inclusiv ţările UE care nu au făcut acest lucru, anunţă agenţia Tanjug.


Rezoluţia a fost adoptată datorită votului celor 455 deputaţi. Circa 150 membri ai Parlamentului European au votat contra documentului. Autor al proiectului de rezoluţie a fost deputatul european din Austria, raportorul pe subiectul kosovar Ulrike Lunacek, realatează agenţia RIA Novosti.

Autorităţile din Kosovo şi-au proclamat la 17 februarie 2008 independenţa faţă de Serbia. Independenţa statului Kosovo a fost recunoscută de SUA şi 22 de ţări din UE, exluzând Spania, Cipru, Grecia, Slovacia şi România. Actualmente statul kosovar a fost recunoscut de 69 de state.